Recenzie: Fata cu cercel de perlă

 de Tracy Chevalier
Notă: 4

1      Cartea lui Tracy Chevalier prezintă povestea lui Griet, o fată provenită dintr-o familie săracă, simplă, care, ajunsă să reprezinte singura sursă de venit pentru familia ei, este aleasă să lucreze ca menajeră în casa faimosului pictor Vermeer. Întreaga narațiune se învârte în jurul Grietei și a pictorului însurat, în afară de care nimeni nu o suportă pe noua slujnică, deși se descurcă excepțional față de cea care fusese înaintea ei. Și pe lângă faptul că se descurcă minunat cu lucrurile și ordinea în casă, reușește transforme dezordinea din atelierul artistului într-o dezordine ordonată, învățând foarte repede modul în care acesta își așeza lucrurile.

      Remarcată de fiul măcelarului, Peiter, încă din prima zi, și așteptată de acesta pentru a-i răspunde cu aceleași sentimente, cei doi ajung să trăiască o frumoasă poveste de dragoste.
Dar ce se va întâmpla atunci când Griet va fi dată afară din casa pictorului, după ce poartă cercelul de perlă al nevestei artistului, pentru a fi pictată de Vermeer, la cererea patronului acestuia? Ce se va întâmpla cu familia ei? Va spune Vermeer adevărul? Dar cu povestea ei de iubire, ce avea să se întâmple?

2      Jan Vermeer van Delft, sau Johannes Vermeer, a fost unul din cei mai mari reprezentanți ai stilului baroc, iar astăzi este considerat unul dintre cei mai mari pictori olandezi ai vârstei de aur. Una din cele 37 de opere ale sale este Fata cu cercel de perlă, sau Fata cu turban, supranumită Mona Lisa olandeză, sau Mona Lisa Nordului. Este una din marile capodopere ale maestrului olandez, realizată în ulei pe pânză, în anul 1665. Tracy Chevalier alege să descrie această operă de artă, construiește o întreagă poveste pe baza acestei imagini, și reușește, cu puțină intrigă și puțină magie, să creeze o frumoasă istorie imaginată a acestui tablou, accentuând calitatea artistului de a folosi lumina în lucrările sale. Cartea este plină de cromatică, pe alocuri conținând informații despre aranjarea culorilor, lucrul cu vopselele și alte obiceiuri imaginate ale pictorului, precum și anumite vicii, fixuri, pe care orice artist le are, Autoarea îl conturează, astfel, pe Vermeer, ca un artist, cu multă admirație, îmbinând armonios arta poetică, a scrierii și a descrierii, cu artele vizuale. Cititorul este, astfel, absorbit într-o lume a culorilor, o lume a secolului al XVII-lea, unde este descris orașul, mentalitatea oamenilor olandezi din acea vreme, tehnicile și proporțiile de pictură care dau naștere de la început la sfârșit unei capodopere (gândite de autoare), iar aceste caracteristici fac această carte un roman pe cinste pentru iubitorii de artă, dar și pentru cei care savurează lumea istorică și poveștile de dragoste.
3      Pentru mine, cartea a fost o îmbinare armonioasă a diferitelor aspecte ale Olandei din secolul XVII și, de asemenea o poveste impresionată presărată cu metafore subtile, dar foarte sugestive, sensuri ascunse, jocuri de cuvinte, indicii care demonstrează sensul figurat al unor cuvinte, fraze și chiar semnificația simbolică a unor întâmplări, iar aceste aspecte mi-au făcut o deosebită plăcere să lecturez volumul.
Câteva citate:

,,N-am să uit niciodată priveliștea Delftului care se întindea în fața noastră – casele înguse de cărămidă, cu acoperiș roșu povârnit, și canalul navigabil verde, și poarta orașului s-au întipărit pentru totdeauna în mintea mea, micuțe și totuși clare. L-am întrebat atunci pe tata dacă toate orașele olandeze erau așa, dar n-a știut să-mi spună. Nu vizitase niciodată un alt oraș, nici măcar Haga, la două ore depărtare de mers pe jos.”

4,,Vopselele minerale, cafeniu și galben și din cărbune de oase și albul de plumb, erau puse în mici vase de ceramică, acoperite cu pergament să nu se usuce. Vopselele cele mai prețioase – albastre, și roșii, și galbene, erau păstrate în cantități mici, în bășici de porc.”

,,Câteva duminici la rând m-am temut de momentul acela până când m-am obișnuit și eu să stau de vorbă cu el și să-mi păstrez firea în fața atâtor ochi care ne urmăreau. Pieter mă tachina uneori cu delicatețe, dar cel mai adesea mă întreba ce am făcut în timpul săptămânii, sau îmi spunea istorioarele auzite de la Hala de carne, sau descria licitațiile de la Târgul de animale. Avea răbdare cu mine când deveneam tăcută, sau serioasă, sau indiferentă.”

 Așteptăm cu interes părerea ta despre această carte!

Cred ca ti-ar placea si acest articol:  Recenzie: Prietenul Nevăzut

Leave a Reply