Ca părinte, ca bunic, sau ca orice adult care are plăcerea de a dărui cu ocazia sărbătorilor de iarnă, nu există satisfacție mai mare decât să vezi bucuria sinceră pe chipul celui mic. Să vezi cum i se luminează fața cu un zâmbet imens atunci când despachetează cadoul din cizmulițe sau cutiile de sub brad, cu surpriza plăcută că dorința i-a fost împlinită și a primit cel mai tare cadou!
Deci… care sunt cele mai tari cadouri de iarnă, care vor aduce această bucurie de sărbători în sufletul copilului sau nepoțelului tău?
Cei mici par din ce în ce mai pretențioși cu privire la cadouri. Dacă înainte, câteva portocale și covrigi alături de o ciocolată și niște jucării de pluș erau tot ce își doreau, acum s-au modernizat și dorințele copiilor odată cu varietatea cadourilor. Așadar, este nevoie de mai mult decât câteva dulciuri delicioase și o jucărie pufoasă ca să îl faci fericit pe micuț. Iată câteva recomandări care te vor ajuta să găsești cadoul ideal pentru această iarnă – nu ai cum să dai greș, dacă alegi aceste produse!
Ce vârsta are cel mic?
Din iubire pentru copii, îi vei numi ,,cei micuți” și atunci când au doar 1 an, și atunci când au 10 ani. Pentru tine, va rămâne mereu copilul pe care îl iubești. Totuși, vârsta joacă un rol esențial în alegerea unui cadou potrivit pentru Crăciun. Așa că am decis să împărțim sugestiile noastre de cadouri pe categorii de vârste. Astfel, vei vedea clar ce produse se potrivesc copilului tău și ce i-ar face iarna aceasta mai frumoasă!
Cadouri de iarnă pentru copii 1-3 ani
O vârstă la care afecțiunea este esențială, iar cel mic are nevoie de toată atenția și iubirea familiei. Este momentul perfect pentru a dărui jucării care exprimă emoții pozitive, jucării pufoase și drăguțe pe care copilul le poate strânge în brațe sau care îi pot oferi momente amuzante.
1.Jucărie de baie
Cu ajutorul unor ventuze, această jucărie se lipește cu ușurință de suprafața căzii sau faianței de baie, distrăgând în mod plăcut atenția copilului. Crabul creează baloane de săpun în timp ce cântă și zâmbește larg, transformând baia într-o experiență plăcută și distractivă pentru cel mic. Cu siguranță va rămâne fascinat de multitudinea baloanelor de săpun și va aștepta cu entuziasm fiecare băiță alături de noul crab!
Vezi pretul pe Emag.ro
2.Jucărie interactivă
Cu o față adorabilă, textură moale și pufoasă la atingere, această jucărie interactivă este gata de îmbrățișat și utilizat de către cei mici. Un cățeluș vorbitor care râde, cântă și se luminează, în funcție de butoanele apăsate. Cu trei nivele educaționale, cățelușul își va adapta cântecele, frazele și sunetele în funcție de nivelul de dezvoltare al copilului, începând cu etapa de 6-12 luni, urmată de 12-18 luni și, în cele din urmă, 18+ luni. O alegere excepțională pentru dezvoltarea armonioasă și joaca pozitivă a celui mic.
Vezi pretul pe Emag.ro
3.Jucărie de pluș
Vor fi mereu la modă și probabil preferatele celor mici – jucăriile de pluș sunt întotdeauna o alegere care nu poate da greș în rândul celor cu vârste fragede. Lama Lily este pufoasă, moale, perfectă pentru îmbrățișările lungi din timpul nopții, pentru a avea grijă de somnul și visele celui mic. Cu o expresie drăgălașă și ochi mari, rotunzi, lama Lily este un cadou perfect pentru această iarnă – copilul tău se va îndrăgosti de ea de la primul contact!
Vezi pretul pe Emag.ro
4.Cadouri de iarnă pentru copii 4-7 ani
După ce trecem de perioada jucăriilor de pluș, urmează vârsta la care copilul începe să își dezvolte imaginația. Este vârsta la care își adaptează jocurile în funcție de poveștile auzite, de desenele la care se uită și de propria imaginație. Așadar sunt perfecte jocurile prin care această putere de a crea și această imaginație este stimulată!
- Lego
Nici lego nu s-au demodat de-a lungul timpului – din contră! Au continuat să se dezvolte și să devină tot mai complexe și variate. Jocurile lego sunt acum o alegere excelentă pentru dezvoltarea imaginației și creativității celor mici, în special a celor cărora le place să construiască. Îți recomandăm acest set colorat de lego în diverse forme și mărimi, pentru cele mai unice construcții proiectate de copilul tău lângă bradul de Crăciun!
Vezi pretul pe Noriel.ro
- Păpuși Barbie
Este vârsta ideală pentru joaca cu păpușile, preferatele fetelor uneori chiar și până la vârsta adolescenței. Este modalitatea perfectă de a crea propriile povești, de a-și folosi la maxim imaginația pentru a inventa dialoguri și jocuri unice între păpuși, pentru a schimba ținute vestimentare și a da un sens fiecărui element. Setul cu păpușa Barbie cuprinde un kit complet pentru vacanță, inclusiv valiza, cățelul de companie și diverse accesorii precum aparatul foto și perna de gât. Fetița ta se va bucura cu siguranță de un astfel de cadou pe care îl va adăuga la colecția proprie de păpuși!
Vezi pretul pe Emag.ro
- Set mașini + pistă
Dacă am vorbit mai sus despre preferatele fetelor, să trecem și la idealul pentru băieți! Pasiunea pentru mașini este abia la început, iar o pistă specială cu mașini cu telecomandă este perfectă pentru organizarea curselor de viteză și creativitate pentru mașinuțe. Cu o lungime nu mai mică de 2.4m, pista pentru mașini este un vis devenit realitate pentru băieții pasionați de competiții de karting.
Vezi pretul pe Emag.ro
4.Cadouri de iarnă pentru copii 8-13 ani
Micuțul a devenit școlar, iar odată cu vârsta, vor crește și așteptările și dorințele pentru sărbătorile de iarnă. Este vârsta la care cel mic se va bucura cel mai mult de jocurile sau produsele interactive, de cele prin care se va putea deosebi de ceilalți sau în care își va regăsi propria pasiune.
- Set pictură și desen
Poate că ai un micuț pasionat de desen sau pictură. Cea mai bună modalitate de a-l încuraja să umple foaia de culoare și să-și urmeze talentul este un set complex de pictură și desen. Conține toate elementele necesare pentru cele mai reușite creații vizuale, de la pensule și tempera la cele mai variate culori de carioci și creioane colorate – iar dacă cel mic este pasionat de arta desenului, va fi cadoul perfect care îl va face să se simtă ca un mic pictor adevărat!
Vezi pretul pe Emag.ro
- Orgă cu microfon
Dacă desenul nu este cea mai fericită opțiune, atunci muzica nu poate da greș! Majoritatea copiilor trec printr-o perioadă de dezvoltare artistică – iar dacă desenul nu este punctul forte, atunci muzica va fi! Sau cu alte cuvinte, cine nu s-a visat, măcar o dată în copilărie, cântăreț faimos? Orga cu microfon pe care ți-o recomandăm este cadoul ideal pentru a-ți ajuta copilul să exploreze acest vis și vocație muzicală. Cu 61 de clape, buton de înregistrare, diverse ritmuri de muzică și microfon perfect funcțional, este un kit muzical excelent pentru ca cel mic să se simtă vedetă de fiecare dată când își pune la contribuție creativitatea și inteligența muzicală!
Vezi pretul pe Emag.ro
- Coș de basket
Să nu uităm de jocurile în aer liber, care la această vârstă sunt cea mai bună modalitate de socializare, de a sta cu prietenii și de recreere. O minge de volei sau acest coș de basket ar putea fi cadoul mult visat de copilul tău, mai ales dacă știi că sporturile de exterior sau cele cu mingea sunt una dintre activitățile preferate. În funcție de interesele propriului copil, poți lua în considerare și paletele de tenis, batminton, fotbal, role sau alte jocuri în aer liber!
Vezi pretul pe Emag.ro
5.Cadouri de iarnă pentru copii 14-18 ani
Copilul tău a devenit adolescent! Deși se uită poate cu drag, încă, la jucăriile de pluș primite cu ani în urmă, acestea nu mai sunt acum cel mai potrivit cadou – mai ales pentru sărbătorile de iarnă, când zâmbetul pe fața lui îl va pune mai mult ca sigur un gadget modern, precum un nou joc pentru Xbox, un bilet la concertil preferat sau un nou telefon! Iată, pe lângă acestea, cele mai bune sugestii de cadouri care să satisfacă cele mai înalte pretenții în rândul adolescenților!
- Boxă Bluetooth
Ocazia perfectă pentru ca adolescentul tău sa socializeze într-un cadru relaxant. Fie că o va folosi acasă, în propria cameră, fie că o va lua în vacanțe sau afară, cu prietenii, boxa bluetooth este o alegere excelentă pentru copilul tău, permițându-i să asculte muzica preferată oricând, oriunde. Sony oferă o calitate auditivă superioară și cele mai autentice sunete, pentru cele mai frumoase experiențe. Un cadou modern cu care nu poți da greș indiferent de gusturile copilului tău!
Vezi pretul pe Emag.ro
- Tabletă
Dacă încă nu are o tabletă, adolescentul tău este la vârsta la care merită una! În loc să-și obosească ochii în ecranul mic al telefonului, alege să-i faci surpriză în aceste sărbători de iarnă o tabletă cu display Full HD, de care se va bucura cu siguranță cu cel mai larg zâmbet pe care l-ai văzut! Grație procesorului de ultimă generație și specificațiilor excelente, tableta Huawei este perfectă atât pentru divertisment, cât și pentru școală. Cu o cameră frontală de 2Mpx și memorie RAM 2GB, este mai mult decât suficientă pentru desfășurarea optimă a orelor online. Iar în timpul liber, mai ales în contextul actual al pandemiei, este perfectă pentru a viziona filmul preferat de pe Netflix sau pentru a juca cele mai noi jocuri.
Vezi pretul pe Emag.ro
- Set cărți
Să nu uităm că la vârsta adolescenței, mare parte dintre tineri devin iubitori de lectură care adoră să descopere lumea, emoțiile și poveștile prin cărți – și ce cadou mai bun cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pentru iubitorii de lectură, decât o serie de cărți care să le completeze colecția și să-i conducă prin lumile imaginare în care adoră să se piardă? Poți verifica lista noastră cu cele mai iubite bestseller-uri la momentul actual, de unde cu siguranță poți alege ceva potrivit pentru gustul copilului tău!
Vezi pretul pe Librex.ro
Care crezi că ar fi cel mai potrivit cadou pentru copilul tău? Ai o altă idee de cadou pentru sărbătorile de iarnă? Știi vreun produs care poate oferi copiilor acel zâmbet și acea bucurie sinceră pe care o așteaptă orice ,,Moș Crăciun” cu aceeași nerăbdare cu care cei mici așteaptă să despacheteze cadourile? Nu ezita să ne-o spui și nouă și să ajuți și alți părinți să aducă fericirea aceasta pe chipul propriilor copii! Spor la cumpărăturile de iarnă!